Supă cremă de cartofi cu bacon și usturoi coptRoasted Garlic Potato Soup

by Monica Lazăr on January 20, 2013

Roasted Garlic Potato Soup

Bine v-am regăsit în noul an! Îmi doresc ca la finalul acestui an să îmi amintesc de momentul acesta și să mă las uimită de o rememorare ușor haotică a lucrurilor bune pe care intenționez să le fac, în special în spațiul acesta gri-turcoaz.

Cu toate că am deja câteva rețete ce așteaptă nerăbdătoare să vă fie prezentate, nu pot să nu acord prioritate unei supe minunate, pe cât de simplă în preparare, pe atât de generoasă în gust și textură.

Nu știu ce ignoranță parazitară m-a împiedicat până acum puțină vreme să acord supelor creme importanța cuvenită, însă acum că le-am descoperit savoarea, îmi voi pune la muncă toată creativitatea întru amestecarea cât mai ingenioasă a varietății de legume pe care o supă cremă le poate suporta.

Roasted Garlic Potato Soup

Odată gustată supa pregătită în acest fel, nu știu dacă voi mai vrea să prepar altfel o supă cremă de cartofi. E cremoasă dar fără a-i lipsi textura,  dată de bucățelele de cartof și țelină intenționat rămase.  E generoasă în gusturi și cum altfel să fie când ascunde discret, dar doar până la prima înghițitură, o aromă ușoară de usturoi copt. Iar ceapa caramelizată ce împarte, prietenoasă, aceeași tigaie cu fășiile subțiri de bacon, va desăvărși fiecare îmbucătură din această supă delicioasă.

Roasted Garlic Potato Soup

Supă cremă de cartofi cu bacon și usturoi copt

4 cartofi mari
1/2 țelină
1 căpățână de usturoi
1 ceapă mare
1 ardei roșu
100 gr bacon
200 ml smântână pentru gătit
sare, piper, rozmarin

  • Curățați cartofii și țelina și tăiați-le cubulețe mici. Eu am avut cantitate de țelină similară cu cea a cartofilor. Puneți cubulețele la fiert în apă cu sare.
  • Puneți usturoiul la copt. Eu am descoperit procedeul pe blogul lui Bogdan iar de atunci pur și simplu iubesc usturoiul copt.
  • Când cubulețele de cartofi și țelină sunt fierte, scoateți jumătate din cantitate și pasați-o în blender împreună cu usturoiul copt. Puneți înapoi în oală crema obținută și adăugați și smântâna pentru gătit. Potriviți de sare și piper și adăugați și puțin rozmarin, căci cartoful fără rozmarin este un cartof nefericit.
  • Lăsați supa să mai dea un clocot, de dragul îmbinării gusturilor și tăiați mărunt ceapa, baconul fășii subțiri și ardeiul roșu cubulețe. Căliți aceste 3 ingrediente împreună, la foc mic, până ceapa devine maronie iar baconul se strânge rumenit de încântare.
  • Adăugați câte o lingură din ceapa, baconul și ardeiul călit în momentul servirii sau puteți amesteca ingredientele călite în supă. Gustul va fi la fel de minunat!

Roasted Garlic Potato Soup

Good to see you back here, and happy new year to you! I wish at the end of this year to remember this moment and let myself surprised by a slightly chaotic remembering of those good things I intend to do, especially in this gray-turquoise area.

Although I already have a few recipes waiting to be presented, I just have to prioritize this wonderful potato soup, as simple to prepare as it is generous in flavor and texture.

I do not know what kept me from preparing more often cream soups, but now that I’ve discovered this simple and delicious meal, I will put  all my creativity in finding wonderful ways of mixing all the variety of vegetables cream soups can support.

Roasted Garlic Potato Soup

Once I`ve tasted this potato soup prepared in this way, I don`t thing I want to cook it another way. It is creamy but not without texture, given by the pieces of potato and celery left intentionally. It has a generous taste that hides discreetly, but only until the first bite, a mild garlic flavor. Also, the caramelized onion and the thin strips of bacon will complete every bite of this delicious soup.

Roasted Garlic Potato Soup

Roasted Garlic Potato Soup

4 large potatoes
1/2 celery
1 head of garlic
1 large onion
1 red pepper
100 g bacon
200 ml cooking cream
salt, pepper, rosemary

  • Peel the potatoes and the celery and cut them into small dices. I had similar amount of celery and potatoes. Boil the dices in salted water.
  • Roast the garlic. Preheat oven to 250 degrees F (125 degrees C). Slice 1/4 inch off top of garlic bulb. Drizzle with olive oil and wrap in aluminum foil. Bake for 20 minutes, until outside is lightly browned and garlic cloves are soft. When cool enough to touch, squeeze each clove to extract softened garlic
  • When the potatoes and celery are cooked, remove half of the amount and puree it in a blender also with the roasted garlic. Put the potato and celery puree back in pot and add the cooking cream. Adjust salt and pepper and add a little rosemary.
  •  Allow the soup to boil 5 minutes longer while you chop the onion, cut the bacon in stripes and dice the red pepper. Fry these 3 ingredients together over low heat until onion is nicely brown.
  • Add one tablespoon of onion, bacon and pepper when serving, or mix the fried ingredients with the whole soup. The taste will be just as great!

{ 8 comments… read them below or add one }

Ana January 21, 2013

Arata minunat, ca de obicei! Imi place grozav “masuta” ta indigo…

Reply

Monica Lazăr January 21, 2013

Multumesc, Ana! “Masuta” este o scandurica vopsita de mine ce se vroia a fi maro. M-a pacalit colorantul, dar nu m-am suparat :)

Reply

Bogdan January 21, 2013

Superbe poze si super reteta! E perfecta pentru iarna si cred ca o incerc si eu cat de curand! :)

Reply

Monica Lazăr January 21, 2013

Multumesc, Bogdan! Ma bucur sa te vad aici :)

Reply

Julia | JuliasAlbum.com January 23, 2013

You can’t go wrong with roasted garlic! I LOVE roasted garlic! This soup looks gorgeous, and so are your food styling skills.

Reply

Monica Lazăr January 24, 2013

Thank you, Julia :*

Reply

Diana January 24, 2013

Minunata supica ta, Monica iar pozele sunt splendide!!!! Imi plac astea dark ;)

Reply

Dana February 18, 2013

Foarte buna !!! acum stau pe langa masa sa se raceasca..:P usturoiul copt face toata treaba,ma rog,nu am adaugat bacon-ul,dar si fara el,e foarte gustoasa!! iar alaturi de o bucatica de mamaliga….e delicioasa!! Sa am pofta !!!

Reply

Leave a Comment

{ 1 trackback }

Previous post:

Next post: